O meserie învățată din provocări
O meserie învățată din provocări
Firul poveștii
Brăila, la Dunăre, din 1986
Atelierul și magazinul sunt un singur loc, la Brăila, pe malul Dunării. Aici lucrează Florin Spiridon, care spune simplu: „La meserie am început în anul 1986.” Povestea lui nu începe cu o chemare, ci cu o întâmplare, și merge mai departe din provocare în provocare: de fiecare dată a venit cineva care voia altceva decât știa el să facă atunci, iar el a învățat să facă.
- I
Nu a fost o chemare
„Conjunctura a făcut de am ajuns într-o școală profesională de cojocărie.” Școala era la Iași, practica o făcea la Brăila. Era un copil și nu i-a plăcut de la început: gândul îi stătea la joacă și la sport. A dat examen, a ieșit lucrător, apoi a plecat în armată, „așa era regula”. S-a întors cu o socoteală limpede: „am vrut să depășesc părinții din toate punctele de vedere.”
- II
Maeștrii care l-au făcut să îndrăgească meseria
Lângă el au lucrat domnul Nicu Isaia și doamna Tina, care din păcate nu mai sunt printre noi. De la ei a învățat meseria, iar felul lor de a lucra te făcea, spune el, „să te îndrăgostești de această meserie”. Nu s-a întâmplat dintr-odată, ci „în timp, câte puțin, câte puțin”. Așa a ajuns întâmplarea de la început o meserie pe care o iubește.
- III
Trei meserii, nu una
Calificarea lui nu e una singură, ci trei: „cojocar, blănar și mecanic de întreținere”. A treia nu e o vorbă în plus. Mașinile cu care se lucrează în cojocărie și în blănărie le întreține tot el, așa că atelierul nu stă atunci când se oprește o mașină.
- IV
Oamenii au venit cu altceva
Imediat după ucenicie au început provocările aduse de clienți, „venind cu fel de fel de modele, fel de fel de lucruri care voiau altceva față de modelele clasice”. De aici se trage lucrul la comandă, și tot de aici teama de la început: se lucra cu materialul omului, iar o croială greșită strica pielea clientului, nu pe a lui. Maistrul îi dăduse drumul „cum îi pasării îi dă drumul copilului să plece”. Mulți l-ar fi vrut să lucreze doar pentru ei, „să lași capul jos”. „Pentru mine nu s-a putut, că eu am fost mai rebel un pic și am vrut tot timpul altceva.”
- V
A învățat să facă reparând
Nu știa să facă un buzunar. A venit un om cu o haină ruptă la buzunar: l-a desfăcut, l-a făcut la loc și așa a învățat să facă unul. Apoi un rever. De acolo a pornit confecția din piele, dintr-o reparație, și tot de acolo vine partea de restaurare, rămasă până azi unul dintre cele trei lucruri pe care le face atelierul.
- VI
Cureaua, apoi chimirul
A treia provocare a venit tot de la oameni. La evenimente i s-a cerut o curea, apoi un chimir. Nu era de ajuns să le facă: trebuiau să iasă bune pentru cei care le ceruseră, așa că a lucrat până au ieșit bune. Curelele au rămas de atunci în atelier, lângă cojocărie și blănărie.
- VII
Cușma, croită din trei clini
Cușma românească stă la loc de cinste în atelier. Se face din piele de miel alb cu firul mai lung, exact modelul purtat de soldatul român în Primul Război Mondial, și se croiește din trei clini, cu firul de păr în sus la fiecare clin. Pielea se verifică întâi de chelituri și de crăpături. Nu se înădește, pentru că partea adăugată nu se mai potrivește, iar omul care vine să cumpere se uită. Clinii se așază apoi unul lângă altul și se verifică dacă sunt la fel. Blana se taie cu cuțitul, niciodată cu foarfeca: foarfeca taie firul, și firul tăiat se vede.
- VIII
Ăsta-i aurul meseriei
Din tot ce se taie, nimic nu ajunge la coș. „Partea care rămâne nu se aruncă. Ăsta-i aurul meseriei.” Bucățile se curăță, se îmbină și ajung căptușeala unei căciuli. Pielea din care iese căptușeala trece prin aceeași verificare ca fața, iar ce e de reparat se repară înainte. Căptușeala se croiește puțin mai mică decât fața, ca să stea cum trebuie.
- IX
Închisă la mașină, terminată la mână
Cușma se închide la mașina de blănărie. Sunt două feluri de mașini: una coase materialul gros, celelalte lucrează pielea subțire. Se închide întâi căptușeala, iar blana se bagă înăuntru, nu se lasă pe afară, altfel cusătura nu arată bine. Se lasă o fantă prin care căciula se întoarce pe față, iar fanta se închide la mână. „Dacă o și periem un pic, nici nu se cunoaște unde-i înădit.” La final intră pânza tare, căciula se trage pe calapod ca să-și ia forma și se mai perie o dată.
- X
Cum s-a purtat cușma
Cușma vine de departe: au purtat-o vechi strămoși și se poartă în mai multe feluri. Într-o poziție este cușma răzeșilor lui Ștefan cel Mare. Mai aproape de noi, mocanii o purtau altfel. Trasă țuguiat, este cușma din imaginile soldatului român din Primul Război Mondial, „una dintre cele mai înzestate armate”. Una purtată puțin marcată amintește de Păcală, a cărui cușmă era din petici. Ale lui nu se fac din petici.
- XI
Cușma a ajuns la o casă de modă
„O celebră casă de modă din Franța a luat această cușmă românească. I-au pus pietricele Swarovski și o broșă și vor o sumă foarte importantă de bani.” Răspunsul lui nu a fost o plângere, ci încă o provocare acceptată: femeile au sertarele pline de broșe, așa că el face cușma în așa fel încât să poată fi personalizată, cu altă broșă în altă zi, după cum se poartă.
- XII
Căciula lui Peneș Curcanul
Din atelier iese și o căciulă în replică, așa cum a purtat-o Peneș Curcanul la Războiul de Independență. Are emblema cu casa regală și pana nelipsită. Căptușeala este atlasată, pentru că așa s-a cerut; pe vremuri se punea blană de miel, ca la cușme. Este mult apreciată la evenimente, la reconstituiri istorice și la întâlnirile cu meșteri.
- XIII
Azi, în atelierul din Brăila
Când intră cineva aflat la început de drum, se oprește din lucru și îi spune de unde să înceapă: „Pentru cei care sunt la început, recomand să însemneze întâi după tipar, după măsură și după aceea să croiască.” Despre tineri spune că unii prețuiesc meșteșugul „prin prisma educației date de acasă”, iar alții nici nu știu ce reprezintă, și că ține și de ce li se predă la școală. Despre meserie vorbește fără iluzii: „lumea mai greu învață acuma o meserie și toți interesați de partea financiară”, iar „ca să înveți o meserie, îți trebuie câteodată și o viață”.
Cine ține atelierul
Cei doi proprietari
Atelierul este ținut de doi oameni: Florin Spiridon, maistru, și Viorica Spiridon, soția lui, coproprietară și parteneră de afaceri.
Florin Spiridon
Maistru
Cojocar, blănar și mecanic de întreținere. În meserie din 1986, la Brăila.
Viorica Spiridon
Coproprietară și parteneră de afaceri
Un singur atelier, un singur nume: Meșteșugarul Brăilean.
Invitația lui
Vă aștept la Brăila
Așa își încheie el povestea: „Vă aștept la Brăila pentru a învăța tradițiile, meșteșugul pielăriei și a blănăriei, la Meșteșugarul Brăilean, unde veți putea păși chiar și în istorie.” Nu e o formulă de politețe: cine vine și vrea să vadă cum se lucrează, vede, iar el se oprește din lucru ca să arate. Dacă aveți o idee, sau o piesă care merită încă un sezon, scrieți-ne și vedem împreună ce se poate face.